Sâmbătă, 6 iunie, Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” s-a umplut de o energie incredibilă. Tribunele au găzduit peste 1.000 de susținători, în timp ce în bazin se făceau cele mai mari valuri de solidaritate. Cea de-a 14-a ediție a Swimathon Oradea, evenimentul de strângere de fonduri pe care l-am organizat încă o dată, ne-a demonstrat că lucrurile se mișcă dacă facem valuri de bine.

Până în acest moment, datorită generozității voastre, s-au strâns peste 570.000 de Lei. Acești bani vor merge către cele 24 de cauze înscrise, transformându-se în tratamente medicale salvatoare, în spații educative moderne, sprijin pentru copii și tineri din medii defavorizate, programe de dezvoltare și integrare a tinerei generații, inițiative puternice de combatere a abandonului școlar și a bullying-ului.

Oameni obișnuiți, performanțe extraordinare

Campania noastră, începută încă din luna aprilie, a culminat cu un spectacol al binelui în comunitate. Pe culoarele de înot s-au aliniat 315 înotători curajoși: colegi de muncă, familii întregi, copii cu zâmbetul pe buze, sportivi ambițioși, companii și antreprenori. Cu toții au lăsat deoparte rutina zilnică și au ales să facă valuri de bine.

Ediția din acest an a adus și un moment istoric. Echipa „Înotătorii Oradiei” a doborât recordul absolut al Swimathon Oradea, parcurgând nu mai puțin de 85 de lungimi de bazin în cele 40 de minute alocate. Ei au înotat cu determinare pentru cauza „Performanță fără bariere: Investim în Viitorul Înotului Orădean”.

Pentru acest efort remarcabil, îi răsplătim prin suplimentarea fondurilor cauzei cu 1.000 de Lei și le oferim 6 vouchere Benvenuti pentru membrii echipei.

Faptele bune nu se opresc aici: Donațiile rămân deschise până pe 28 iunie

Misiunea noastră continuă. Pentru ca fiecare dintre cele 24 de proiecte să își poată atinge obiectivul financiar și să își transforme proiectele în realitate, platforma de donații rămâne deschisă.

Dacă nu ai apucat încă să susții o cauză sau un ambasador, o poți face extrem de simplu, printr-un click, până la data de 28 iunie 2026 direct pe site-ul nostru: swimathonoradea.ro. Fiecare leu contează și ne aduce mai aproape de o comunitate mai bună.

Mulțumim, Oradea! Mulțumim, Bihor!

Succesul acestei ediții de poveste aparține în egală măsură echipelor de proiect care au crezut în cauzele lor, ambasadorilor care au dus mesajul mai departe, donatorilor individuali și companiilor care au ales să se implice activ încă din primăvară. Ați demonstrat din nou că în Oradea comunitatea se mișcă cu adevărat atunci când facem valuri de bine împreună.

Cine ne-a fost alături în această călătorie:

Sponsori Principali: Verdum, Stihl, Accesa, Inovativ Logistic, Vernicolor, Salesianer, DSV Global Transport and Logistics, Riviera Oradea, Viva Chips, Publi24.

Sponsori Generali: Plexus, Comau, Benvenuti, Nidec, Iwis, Golde, H. essers, Celestica, Sema Express, Astor Mueller, Avi Vest.

Parteneri: Amazing Visuals, NOX Media, Zile și Nopți Oradea, Communications Media, NRGO, Fan Media, Utopium, CSM Oradea, Zizin, Belloto, Street Coffee Roasters, Radio Zu, Balkan Beast, Turbo, Eateka, Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor.