Regulament

1. Cadrul general de desfășurare a Swimathon Oradea 2026

1.1  Swimathon Oradea este un mecanism de strângere de fonduri prin care ONG-urile, grupurile de inițiativă și persoanele fizice desfășoară campanii de strângere de fonduri pentru susținerea unor inițiative, cauze sau proiecte în comunitate. Din 2013, la Fundația Comunitară Oradea adunăm oamenii de bine în jurul Swimathon Oradea, în calitate de organizatori. Facilităm strângerea de fonduri, mentorăm și angrenăm comunitatea în susținerea cauzelor înscrise an de an.

1.2 Campania Swimathon se desfășoară în următoarele etape:

Etapa 1: Înscrierea proiectelor/ cauzelor

https://swimathonoradea.ro/proiecte/inscrie-te

Etapa 2: Înscrierea de înotători/ echipe de înotători și înscrierea de ambasadori

https://swimathonoradea.ro/participa

Etapa 3: Înscrierea susținătorilor cauzelor/ proiectelor

https://swimathonoradea.ro/participa

1.3 Fiecare echipă de proiect și înotătorii/ echipele de înotători joacă și rolul de fundraiser – vor dezvolta campanii de atragere de fonduri pentru proiectul propus/ susţinut, iar aceste campanii vor fi validate de echipa de organizare Swimathon. La cerere, Fundația Comunitară Oradea poate asigura consultanță pentru dezvoltarea acestora.

1.4 Descrierea etapelor campaniei Swimathon:

Înscrierea proiectelor - 02.03.2026 - 30.03.2026, ora 23:59

Echipele de proiect care doresc să strângă fonduri pentru susținerea unor proiecte/cauze, le vor înscrie pe pagina web Swimathon Oradea a Fundației Comunitare Oradea. Acestea vor fi validate de către organizator și vor fi apoi vizibile pe site-ul evenimentului pentru:

  • înotătorii/ echipele de înotători care vor putea alege cauza pentru care vor să înoate și/sau să strângă fonduri;
  • ambasadorii care vor putea alege cauza pentru care vor să strângă fonduri;
  • susținătorii care vor face donații direct pentru cauze/proiecte sau pentru înotători (sumele fiind direcționate implicit către cauzele pe care aceștia le susțin).

Toate proiectele care vor atinge targetul de fundraising de 5000 lei până la data de 03.05.2026 se califică automat pentru a participa la evenimentul sportiv Swimathon 2026 în data de 6 iunie 2026.

În situația în care, inițiatorii proiectelor nu vor atinge targetul de 5000 lei, alocarea culoarelor se va realiza în ordine descrescătoare a sumelor adunate în limita a 8 proiecte.

În situația în care, toți inițiatorii proiectelor vor atinge targetul de 5000 lei, toate proiectele vor fi acceptate pentru a participa la eveniment și li se va aloca culoar de concurs.

Atât Fundația Comunitară Oradea cât și promotorii proiectelor/ cauzelor vor căuta să identifice înotători și să promoveze proiectele/cauzele în vederea strângerii de donații și sponsorizări.

Fiecare proiect validat are la dispoziție, cel puțin un culoar de înot care va fi ocupat de către o echipă de înotători de maxim 6 persoane.

Înscriere Ambasadori 03.04.2026 - 06.06.2026

Ambasadorii sunt persoane care nu vor participa la concursul de înot, însă, vor juca rolul de fundraiseri și se vor înscrie pentru a strânge fonduri pentru proiectele validate.

Pentru a sublinia rolul Ambasadorului în cadrul Swimathon Oradea, fiecare Ambasador va achita și prima donație imediat după momentul înregistrării în platformă; suma minimă este de 100 de Lei, iar această primă donație va fi contorizată la obiectivul financiar al proiectului pe care Ambasadorul îl susține. În cazul neachitării celor min. 100 de Lei/Ambasador ca parte integrantă din procesul de înscriere (prin mijloacele puse la dispoziție pe https://swimathonoradea.ro înscrierea va fi considerată nefinalizată și va fi anulată după 3 zile lucrătoare.

Înscrierea de Înotători / Echipe de înotători - 03.04.2026 - 31.05.2026

Înotătorii (care vor juca și rolul de fundraiseri) se vor înscrie pentru a înota pentru proiectele validate. Condiții:

  • La înscriere, fiecare înotător va achita o contribuție comunitară de participare la eveniment, pentru care va primi o cască de înot personalizată cu sigla Swimathon, medalie de participare și diploma de participare; înotătorii au posibilitatea de a-și aduce aportul personal cauzei susținute și prin organizarea de acțiuni de fundraising în beneficiul proiectului susținut. (vezi punctul 3.14 din Regulamentul sportiv al Swimathon Oradea);
  • Contribuția va fi achitată o singură dată pentru întregul eveniment, indiferent de numărul probelor la care va participa înotătorul;
  • Reprezentanții direcți ai echipelor de proiect, au prioritate în ocuparea culoarelor (vezi punctul 3.14 din Regulamentul sportiv al Swimathon Oradea);
  • Echipele sunt formate din 6 înotători; Organizatorul își rezerva dreptul de a completa echipele cu înotători, în cazul în care echipele nu sunt complete;
  • Timp alocat evenimentului = 5 ore;
  • Lungimea bazinului este de 50m
  • Va câștiga echipa care va parcurge cele mai multe lungimi de bazin în 40 de minute.

Contribuția comunitară la înscrierea înotătorilor (se aplică doar acestora):

  • Kit înscriere înotător - 150 lei include: cască silicon, personalizată cu sigla Swimathon, medalia de participare, diploma de participare.

Recomandări pentru ECHIPE = ȘTAFETE:

  • Înotătorii înoată fiecare câte 1 lungime de bazin, urmând a se roti în acest mod până la epuizarea celor 40 de minute alocate unei echipe (ștafetă), pentru a înota astfel cât mai multe lungimi de bazin (exemplu pentru o echipa formată din 6 membri: primul înotător parcurge 1 lungime de bazin, după care face o pauză până restul de 5 înoată fiecare câte 1 lungime, iar acest sistem de rotire se respectă până la epuizarea celor 40 de minute alocate).

Înscrierea înotătorilor sau a echipelor se face în limita numărului de culoare disponibile în decursul celor 5 ore ale evenimentului (în 5 ore sunt disponibile 6 serii a cate 10 culoare = 60 culoare x maxim 6 înotători = 360 înotători ,  1 serie = 40 min).

Înscrierea susținătorilor pentru înotători/ cauze/ proiecte

Susținătorii vor dona sume de bani fixe pentru o cauză/ proiect. În cazul ștafetelor, susținerea financiară va fi acordată întregii echipe.

Susținătorii vor fi atrași în urma sub-campaniilor derulate de către înotători cu sprijinul activ al echipelor de proiect și în urma promovării evenimentului de către Fundația Comunitară Oradea și organizațiile participante la Swimathon Oradea.

Înscrierea susținătorilor se face prin completarea unui angajament de plată, donațiile fiind direcționate către Fundația Comunitară Oradea care, ulterior, le va redirecționa către fiecare cauză/ proiect în parte, în limita sumelor obţinute de ace(a)sta.

Perioada înscrierii susținătorilor: de la validarea primei cauze/ primului proiect până la 21.06.2026 – inclusiv la locul evenimentului unde vă așteptăm în număr cât mai mare.

1.5 Încheierea procesului de strângere de fonduri

Sumele completate în angajamentele de plată înregistrate online de către susținători vor fi achitate cel târziu până la data de 21.06.2026.

***** IMPORTANT *****

Acces susținători în ziua evenimentului:

Pentru siguranța, confortul și buna desfășurare a evenimentului Swimathon Oradea, este strict interzis accesul cu vuvuzele, tobe sau alte instrumente de percuție sau zgomot puternic.

Aceste obiecte pot perturba comunicarea între înotători și managerul sportiv al Swimathon Oradea, pot afecta desfășurarea competiției și pot crea disconfort auditiv pentru ceilalți participanți, în special pentru copii.

Persoanele care nu respectă această regulă vor fi rugate să părăsească incinta bazinului sau li se poate interzice participarea la edițiile viitoare ale evenimentului.

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru că susțineți spiritul Swimathon cu energie pozitivă și respect față de toți participanții!

1.6 Acordarea de finanțări

Sumele strânse pentru fiecare proiect vor fi direcționate de către Fundația Comunitară Oradea către echipele de proiect inițiatoare în baza unui contract de finanțare nerambursabilă. Finanțările vor fi acordate după încheierea procesului de strângere de fonduri, calendarul final fiind agreat pentru fiecare caz în parte.

Organizatorul va reține un procent din totalul sumelor strânse pentru fiecare proiect în vederea acoperirii unei părți din costurile de organizare a evenimentului după cum urmează:

-pentru sponsorizările < 1.000 euro - 15% din suma sponsorizată

-pentru sponsorizările >1.000 euro - 10% din suma sponsorizată

1.7 Implementarea proiectelor

Perioada de implementare a proiectelor va fi agreată pentru fiecare caz în parte, termenele și condițiile de raportare fiind specificate în contractul de finanțare nerambursabilă menționat la punctul anterior. La finalul perioadei de implementare echipele de proiect vor trebui să întocmească și prezinte Fundației Comunitare Oradea un raport financiar și narativ privitor la implementarea proiectului.

1.8 Termeni și condiții Swimathon Oradea

1.8.1 Înscriind un proiect/o cauză pe site-ul https://swimathonoradea.ro, echipele de proiect vor fi de acord cu următoarele:

•Regulamentul Swimathon 2026;

•Ghidul de finanțare și calendarul Swimathon 2026;

•decizia de validare a proiectului de către organizator;

•reținerea a 10% sau 15% (după caz) din totalul sumelor strânse în urma campaniei, reprezentând costuri administrative şi organizatorice.

Datele de contact vor fi păstrate strict confidențial pentru uzul intern al Fundației Comunitare Oradea și nu vor fi transmise unei terțe părți fără acordul echipelor de proiect.

1.8.2 Înscriindu-se pe site-ul nostru – https://swimathonoradea.ro, înotătorii vor fi de acord cu următoarele:

•regulamentul Swimathon 2026;

•decizia de validare a înscrierii înotătorului/echipei de către organizator – Fundația Comunitară Oradea;

•reținerea a 10% sau 15% (după caz) din totalul sumelor strânse în urma campaniei, reprezentând costuri administrative și organizatorice;

Datele de contact vor fi păstrate strict confidențiale pentru uzul intern al Fundației Comunitare Oradea și nu vor fi transmise unei terțe părți fără acordul înotătorilor.

1.8.3 Înscriindu-se pe platforma https://swimathonoradea.ro, susținătorii vor fi de acord cu următoarele:

•regulamentul Swimathon 2026;

•suma donată va fi direcționată sub forma unui grant spre proiectul reprezentat de înotătorul susținut;

•reținerea a 10% sau 15% (după caz) din totalul sumelor strânse în urma campaniei, inclusiv din suma donată de către susținător, reprezentând costuri administrative și organizatorice.

Datele de contact vor fi păstrate strict confidențiale pentru uzul intern al Fundației Comunitare Oradea și nu vor fi transmise unei terțe părți fără acordul susținătorului.

Procentul de 10% sau 15% (după caz) menționat mai sus și reprezentând costuri administrative și organizatorice ale Fundației Comunitare Oradea se înțelege a fi reținut o singură dată pentru fiecare cauză/proiect, din totalul sumei obținute de ace(a)sta în urma evenimentului.

2. Regulamentul privind campaniile de strângere de fonduri

2.1 Pot înscrie proiecte în Swimathon Oradea, urmând să strângă fonduri pentru aceste proiecte, următoarele categorii: persoane fizice, grupuri de inițiativă și organizații.

2.2 Pentru înscrierea proiectelor, va fi completată secțiunea Înregistrare proiect.

2.3 Obiectivul financiar minim de strângere de fonduri pentru fiecare proiect înscris este de 5.000 de Lei.

2.4 Înscrierea proiectului va fi validată numai după completarea și trimiterea formularului de înscriere, proiectul devenind vizibil doar după validare.

2.5 Fiecare proiect validat va fi reprezentat în cadrul evenimentului Swimathon de înotători fundraiseri – individuali sau ștafetă/echipă. Aceștia se vor înscrie completând secțiunea Înscriere înotători.

2.6 Ștafetele vor fi alcătuite din maxim 6 înotători fundraiseri care se vor organiza ca echipă de înotători înainte de înscrierea online, obținând și acordul echipei de proiect. Organizatorul se va asigura că cele două părți vor comunica în vederea stabilirii acestui acord.

2.7 Pentru fiecare proiect înscris la Swimathon, organizatorul pune la dispoziție un culoar, din care unul obligatoriu va fi ocupat de o echipă de înotători fundraiseri de maxim 6 persoane.

2.8 Înotătorii fundraiseri şi echipele de înotători fundraiseri vor fi validați de către Fundația Comunitară Oradea. Înotătorii independenți sau în ștafete au nevoie și de acordul echipelor de proiect. Ulterior, profilul înotătorilor și al ștafetelor vor deveni vizibile pe site la secțiunea Înotători.

2.9 La înscriere, au prioritate înotătorii fundraiseri propuși de echipele de proiect, restul înotătorilor urmând să se înscrie în funcţie de locurile rămase disponibile, alocate în ordinea înscrierii.

2.10 Înotătorii fundraiseri independenți de echipele de proiect au următoarele opțiuni de înscriere:

•pot forma o echipă pentru a înota în ștafetă, obținând în prealabil acordul și susținerea echipelor de proiect;

•pot contacta o ștafetă deja alcătuită, solicitând înscrierea în cadrul acesteia.

2.11 Fiecare înotător fundraiser va estima la înscriere numărul de lungimi de bazin pe care le va înota în cadrul evenimentului. În cazul ștafetei, estimarea se va face însumând numărul lungimilor aproximate, înotate de către membrii acesteia. După încheierea evenimentului, numărul de lungimi estimate vor fi echivalate cu numărul de lungimi reale înotate.

2.12 Înotătorii individuali fundraiseri, respectiv ștafetele de înotători fundraiseri înscrise în Swimathon vor putea fi susținute completând formularul de la secțiunea Înscriere susținător.

2.13 Susținătorii vor putea să completeze un angajament de plată sau vor putea dona direct în contul fundației, utilizând butonul “Donează” de pe platforma online. Donațiile vor putea fi efectuate și în timpul evenimentului, în baza unei chitanțe. Formularul “Înscriere susținător” reprezintă un angajament de plată, plata efectivă putând fi realizată oricând după completarea formularului pana la data limită de 21.06.2026.

2.14 În angajament, susținătorul poate opta pentru oferirea unei sume fixe pentru un proiect sau cauză (de ex. 100 lei, 200 lei etc.). În cazul ștafetelor, susținerea va fi acordată întregii echipe, pe baza estimărilor însumate ale înotătorilor, respectiv se poate oferi o sumă fixă.

Plățile vor fi realizate prin următoarele modalități:

-Prin bancă. Date bancare Fundația Comunitară Oradea, CIF 31511820, cont bancar IBAN RO35 BACX 0000 0021 8191 4001 deschis la Unicredit Bank Oradea, cu mențiunea pe OP “Contribuţie Swimathon pentru înotătorul / echipa / proiectul _____________________”

-Plată în numerar sau cu cardul bancar la sediul Fundației (str. Republicii nr. 30, Oradea, Crișul Shopping Center, Etaj 2, Comuniteca) sau în cadrul evenimentului, în ambele cazuri fiind emisă și chitanță.

La solicitarea susținătorilor persoane juridice vom putea încheia un contract de sponsorizare.

2.15 Sumele prevăzute în angajamentele de plată vor fi achitate până la 21.06.2026.

2.16 Fundația Comunitară Oradea va centraliza angajamentele de plată și va trimite echipelor de proiect informări periodice privind sumele achitate.

2.17 După eveniment, Fundația Comunitară Oradea va furniza o situație actualizată a sumelor achitate.

3. Regulamentul sportiv privind desfășurarea evenimentului Swimathon Oradea

 În data de 6 iunie 2026 vom organiza evenimentul sportiv și caritabil la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, cu un număr de maxim 500 de înotători.

Se va înota în sistem ștafetă (va înota pe culoar doar un singur membru al echipei, ceilalți componenți vor aștepta pentru a le veni rândul). Fiecare echipa va avea la dispoziție 40 min, pentru a parcurge cât mai multe lungimi de bazin.

La ediția Swimathon din anul 2026, 1 culoar va fi rezervat pentru înotători individuali, care vor putea înota, pentru a susține un proiect admis, maxim 2 lungimi de bazin (100m). Dacă se optează pentru 2 lungimi de bazin, înotătorul trebuie sa parcurgă cei 100m fără oprire. Organizatorul (vezi punctul 3.6) își rezervă dreptul de a opri, respectiv de a elimina înotătorul individual dacă acesta se află în dificultate evidentă sau dacă parcurge 1 lungime ( 50m ) de bazin în mai mult de 90 de secunde.

3.0 Înotătorii trebuie să poarte echipament corespunzător (slip de înot “chilot sau boxeri” în cazul băieților și costum de înot întreg în cazul fetelor, casca de înot oficială a evenimentului, ochelari de înot). SE VA INTERZICE INTRAREA ÎN BAZINUL DE ÎNOT A CELOR CARE VOR PURTA PANTALONI SCURȚI ÎN CAZUL BĂIEȚILOR, RESPECTIV COSTUM DIN 2 PIESE ÎN CAZUL FETELOR).

ECHIPAMENT ADMIS

3.1 Fundația Comunitară Oradea va valida sau invalida înscrierea înotătorilor care vor participa la evenimentul Swimathon Oradea din 6 iunie 2026 (ziua competiției).

3.2 La eveniment pot înota și minori, cu vârsta între 10 și 17 ani, cu condiția să fie practicanți ai înotului sub îndrumarea unui antrenor/instructor de înot în cadrul unui club sportiv.

3.3 Accesul înotătorilor participanți la competiție va fi posibil numai după instructajul privind siguranța înotătorilor, realizat de organizator, respectiv după completarea unui formular-declarație pe proprie răspundere.

3.4 Este permis înotul în oricare dintre cele 4 stiluri de înot cunoscute oficial: craul, spate, bras sau fluture.

3.5 Organizatorul, prin Managerul Sportiv al evenimentului Swimathon (arbitru de înot acreditat), poate interzice participarea sau poate elimina din cadrul evenimentului, orice persoana care are calitatea de înotător și se află într-o dificultate evidentă în a parcurge o lungime de bazin. Siguranța înotătorilor este prioritatea noastră numărul UNU. Decizia nu poate fi contestată.

3.6 Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza înscrierea sau de a elimina din cadrul evenimentului Swimathon, orice persoană (înotător, susținător, spectator etc.) care în trecut  sau la momentul desfășurării evenimentului sportiv a avut/are comportament nesportiv (injurii, agresiuni verbale sau fizice, amenințări etc.) în relație cu orice persoană participantă la eveniment.

3.7 Înotătorii sunt obligați să poarte echipament corespunzător (costum de înot adecvat, casca de înot oficială a evenimentului, ochelari de înot).

3.8 Fiecare înotător va face dovada achitării contribuției comunitare de înscriere (în schimbul căreia va primi cel puțin casca de înot personalizată cu sigla Swimathon, medalie de participare și diploma de participare).

3.9 Organizatorul își rezervă dreptul de a anula evenimentul, dacă condițiile sociale nu vor permite organizarea în condiții de siguranță.

3.10 Startul în prima probă va fi dat la ora 09.00.

3.11 Utilizarea labelor, palmarelor, plutitoarelor sau a plutelor  NU este permisă.

3.12 Înscrierea participanților la competiție  se va face pe propria răspundere, organizatorii neasumându-și vreo răspundere privind starea de sănătate a participanților la competiție. Pentru aceasta, fiecare participant trebuie să semneze o declarație pe proprie răspundere privind participarea la competiție. Pentru minori, declarația va fi semnată de un părinte sau tutore. La cerere puteți primi declarația completată cu datele personale pe e-mail înainte de prezentarea la competiție.

3.13 Având în vedere numărul limitat de înotători, vor avea prioritate sa înoate, echipele înscrise de către sponsori (vezi pachetele de sponsorizare), echipele care fac dovada ca au adus finanțare pentru proiectele pentru care înoată (vezi pachetele de sponsorizare), iar în limita locurilor disponibile, vor putea fi programate și echipele care plătesc doar contribuția comunitară de înscriere, după principiul „primul venit – primul servit”.

3.14 Numărul înotătorilor este limitat la 500 de persoane. Înotătorii vor fi acceptați respectând punctul 3.7 si 3.13 al prezentului regulament, cu condiția ca înotătorul înscris sa îndeplinească integral cerințele de eligibilitate de la punctul 3.2 sau 3.3 al prezentului regulament.

3.15 Pe culoarul rezervat înotătorilor individuali, va înota 1 singur înotător, în baza înscrierilor optând pentru a înota 1 sau 2 lungimi de bazin. Capacitatea maximă în cele 5 ore ale evenimentului este de  maxim 150 înotători dacă se înoată 1 lungime. În cazul în care, nu se ocupă integral cele 5 ore ale evenimentului, organizatorul își rezervă dreptul de a suplimenta numărul de ștafete sau să găsească alte formule de a ocupa culoarul în cele 5 ore ale evenimentului, anunțând în prealabil acest lucru.

3.16 Fundația Comunitară Oradea în calitate de organizator al evenimentului Swimathon Oradea, își rezervă dreptul de a aduce modificări justificate Regulamentului Swimathon Oradea.

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența pe site. Prin continuarea navigării, ești de acord cu politica de confidențialitate.