Despre proiect
Școala de Vară cu STELE este un program educațional desfășurat pe parcursul a 8 zile, dedicat copiilor și adolescenților din Suplacu de Barcău. Proiectul este implementat de asociațiile ASTRID și Zile Colorate, în parteneriat cu ROSPIN Oradea (Romanian Space Initiative) și îmbină educația astronomică și explorarea spațiului cu activități de dezvoltare personală prin metode non-formale.
Primele 4 zile sunt dedicate copiilor, iar următoarele 4 zile adolescenților, fiecare grup beneficiind de activități adaptate vârstei și nevoilor. Participanții vor descoperi universul prin ateliere interactive de astronomie, observație astronomică și jocuri educative (organizate de ROSPIN), în timp ce își dezvoltă abilități esențiale precum lucrul în echipă, comunicare, încredere în sine și gândire critică și analitică.
Școala de Vară cu STELE își propune să creeze un spațiu sigur și plin de inspirație, în care tinerii și copiii să își exploreze curiozitatea, să își exprime ideile și să capete încredere în propriul lor potențial, devenind, simbolic, mici exploratori ai universului și ai propriei dezvoltări.
Obiective așteptate
1 - Până la finalul programului, cel puțin 45 participanți (25 copii și 20 adolescenți) vor dobândi cunoștințe de bază despre astronomie și explorare spațială, participând la minim 6 ateliere și implicându-se în cel puțin un proiect de grup
2 - Pe durata celor 8 zile, minim 75% dintre participanți își vor crește încrederea în sine ca urmare a participării la activități (măsurat prin chestionare de autoevaluare aplicate la începutul și la finalul programului)
3 - Pe parcursul programului, vor fi facilitate minim 10 ateliere non-formale care încurajează participarea activă a copiilor și tinerilor, comunicarea și munca în echipă, pentru cei 45 participanți
4 - În prima lună după finalizarea programului, cel puțin 10 participanți vor împărtăși experiența lor în comunitate, pentru alți copii și tineri, prin prezentări interactive, postări pe social media sau în cadrul unor evenimente, contribuind la multiplicarea impactului proiectului